Gordon Brown, care este ministru de finante din 1997, a strans 309 semnaturi din totalul celor 352 de deputati, John McDonnell neputand colecta decat 29.Noul lider al Partidului Laburist va fi desemnat prim ministru de Regina Elisabeta a II-a pe 27 iunie, zi in care actualul premier, Tony Blair si-a anuntat retragerea, dupa 10 ani in functie.

John McDonnell, care este unul dintre cei mai de stanga deputati Laburisti l-a felicitat pe Gordon Brown, dar si-a exprimat dezamagirea ca membrii Partidului Laburist vor fi privati de dreptul de a vota noul lider.Liderul Partidului Laburist este ales de un colegiu electoral, format din deputati si deputati europeni, membri de partid si membri de sindicate care sunt afiliate politic Partidului Laburist.

Cum numarul de candidati inscrisi este mai mic de doi, Gordon Brown devine lider prin sustinerea deputatilor si pe, cale de consecinta, va fi numit prim ministru de catre suverana in virtutea faptului ca Partidul Laburist a castigat alegerile precedente din 2005.Viitoarele alegeri parlamentare trebuie organizate nu mai tarziu de luna iunie 2010.