O persoana si-a pierdut viata iar multe altele au fost ranite.
Manifestantii au incercat sa opreasca dezasamblarea monumentului si mutarea intr-un cimitir a osemintelor aflate acolo.
Operatiunea a fost decisa de guvernul estonian.
Rusia a comndamnat actiunea, calificand mutarea monumentului drept o insulta la adresa soldatilor sovietici.
Un purtator de cuvant al ministerului estonian de externe, a explicat motivul deciziei: "Traditia noastra nu ne permite sa calcam pe morminte."
"E mai potrivit ca ramasitele soldatilor sa se afle intr-un cimitir si tot acolo e normal sa fie si monumentul, astfel ca oamenii sa poata merge sa isi aminteasca de rudele, prietenii si toti cei care au murit in timpul celui de-al doiea razboi mondial" - a spus oficialul estonian.
Memorialul consta dintr-o statuie de bronz reprezentand un soldat sovietic privind catre un perimetru cu iarba unde se crede ca au fost ingropati 14 soldati.
Monumentul a fost ridicat in 1947 in memoria soldatilor Armatei Rosii care au fost ucisi de nazistii germani in cel de-al doilea razboi mondial, dar era privit de multi estonieni ca o reamintire amara a perioadei grele pe care au fost nevoiti s-o indure de-a lungul celor aproape 50 de ani de ocupatie sovietica.
Memorialul devenise pe de alta parte si locul de intalnire al rusofonilor din Estonia.
Circa o treime din populatia Estoniei, adica 1,3 milioane de persoane, este formata din etnici rusi.
Moscova s-a opus vehement desfiintarii monumentului avertizand ca actiunea ar putea afecta relatiile bilaterale.
Cu toate acestea, guvernul estonian a dus la capat operatiunea de mutare a memorialului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rusia critica mutarea unui monument sovietic.