Presedintele Iuscenko a facut aceasta afirmatie in ziua in care Curtea Constitutionala a Ucrainei a inceput deliberarea pe marginea constitutionalitatii decretului de dizolvare a parlamentului dominat de partizanii rivalului sau, premierul Viktor Ianukovici.Seful statului ucrainian s-a intalnit la Bruxelles cu Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Comisia Europeana pare decisa sa nu se implice in dezbaterea din Ucraina privind posibilitatea convocarii alegerilor anticipate.Presedintele pro-occidental al Ucrainei a mers insa la Bruxelles pentru a explica de ce a decis sa dizolve parlamentul pe care il acuza ca incearca sa ii limiteze atributiile.
"Este o grava criza politica, trebuie sa recunoastem. Speram ca va fi rezolvata tinandu-se seama de regulile democratice. Trebuie sa va spun ca dupa aceasta intalnire cu presedintele Iuscenko am mai multa incredere ca asa se va intampla", a spus presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.In ceea ce il priveste presedintele Ucrainei a insistat asupra faptului ca nu intentioneaza sa foloseasca forta pentru a pune capat disputelor.
Iuscenko contra Ianukovici
"Pentru rezolvarea situatiei este nevoie de mai mult decat o decizie a Curtii Constitutionale. Este nevoie si de un acord intre cele doua parti. si as vrea sa spun din nou ca nu s-a discutat niciodata despre folosirea fortelor armate pentru rezolvarea conflictului", a declarat Viktor Iuscenko la finalul discutiilor cu seful executivului european.Presedintele Ucrainei nu este singurul care a pornit intr-o ofensiva de imagine pe plan european.
Principalul sau adversar, premierul Viktor Ianukovici, nu s-a lasat mai prejos si a tinut un discurs in fata Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.Premierul Ianukovici a advocat la Strasbourg posibilitatea suspendarii din functie a presedintelui Iuscenko, in cazul invalidarii decretului de dizolvare a Radei Supreme.In tot acest timp la Kiev demonstranti din ambele tabere s-au adunat in fata Curtii Constitutionale. Curtea a inceput dezbaterile pe tema constitutionalitatii decretului de dizolvare a parlamentului emis de presedinte.
O decizie este asteptata cel mai devreme la inceputul lunii viitoare iar in perioada in care cei 18 judecatori vor delibera se asteapta sa fie foarte tensionata.Acum o saptamana, cinci dintre ei s-au plans in public de presiunile carora au fost obligati sa le faca fata din momentul in care Curtea a fost sesizata cu privire la controversatul decret de dizolvare a parlamentului.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Liderii Ucrainei fac lobby in strainatate.