Un serviciu funerar a avut loc, vineri, in urma decesului lui Mao Anqing - a anuntat agentia de presa Xinhua, fara sa precizeze cauzele acestei morti. Mao Anqing, nascut in provincia Hunan (centru tarii), este cel de al doilea fiu pe care Mao l-a avut cu prima sa sotie, Yang Kaihui. Aceasta a fost arestata in Changsha, capitala provinciei Hunan si executata in 1930 - potrivit agentiei. Unii istorici afirma ca a fost ucisa de catre nationalistii din Guomindang, aflati la putere in acea perioada. In 1933, Mao Anqing a fost batut crunt de catre politia din Shanghai, ceea ce i-a afectat pe viata deplinatatea facultatilor sale mintale - adauga Xinhua.