Ministrii transporturilor din tarile UE au aprobat ieri in unanimitate acordul "Cer deschis" cu SUA, care elimina o mare parte dintre restrictiile privind transportul aerian transatlantic. Companiile aeriene cu sediul intr-o tara europeana vor putea efectua curse din orice oras european catre orice oras american si invers.

Acordul va conduce la o concurenta mai mare intre companiile aeriene. De exemplu, aeroportul Heathrow din Londra, cel mai mare din Europa, nu va mai fi utilizat doar de British Airways, ci de toate companiile europene. Concurenta va conduce la o scadere a costurilor pentru calatori, de pina la 16 miliarde de euro, si la o crestere a numarului de pasageri cu 26 de milioane in urmatorii cinci ani, estimeaza oficialii UE.