SUA au acum, in total, in toate categoriile de forte armate (terestre, aeriene, marina, forte speciale), circa 125.000 persoane condamnate, la un moment sau altul al vietii lor, pentru o infractiune. Armata a adoptat o serie de masuri pentru a-si largi aria de recrutare, care se ingusteaza pe zi ce trece. A oferit bonusuri financiare tot mai mari pentru inrolarea in armata, a primit si soldati care au abandonat scoala sau au obtinut scoruri mici la testele de aptitudini si a "indulcit" restrictiile privind greutatea si virsta candidatilor. De asemenea, a crescut numarul asa-numitelor "derogari morale" ale recrutilor cu trecut mai putin curat, in special pentru cei care au savirsit infractiuni grave - atacuri, jafuri, hotii si accidente de circulatie soldate cu victime. Sint "iertate" si infractiuni mai putin grave, precum indisciplina in trafic sau consum de droguri.

Tot mai multe exceptii

Anul trecut armata a inrolat 69.395 de voluntari - barbati si femei. In timp ce soldatii cu trecut criminal reprezinta 11,7% dintre recrutii din 2006, acordarea acestor "certificate de buna purtare" ridica semne de intrebare in rindul analistilor. Nu cumva se fac prea multe exceptii din dorinta de a avea suficienti oameni in timp de razboi? Armata ii exclude automat pe cei care comit anumite infractiuni - trafic de droguri, abuzuri sexuale, recruti cu mai multe abateri la activ -, in general este vorba de fapte pedepsite cu mai mult de un an de inchisoare.