Noua strategie pentru Irak a presedintelui SUA, George W.Bush, s-a dovedit a fi in contradictie flagranta, nu numai cu opinia adversarilor consacrati ai razboiului declansat, in urma cu aproape patru ani, impotriva acestei tari, dar si cu cele ale insesi populatiei americane.

Zeci de mii de persoane, printre care mai multe celebritati, s-au adunat, sambata, la Washington, in fata cladirii Capitoliului (sediul Legislativului Statelor Unite), in semn de protest fata de razboiul din Irak. Ei au cerut retragerea trupelor americane din aceasta tara. Veterani si familii ale militarilor aflati in Irak, congresmeni, reprezentanti ai gruparilor pacifiste si personalitati artistice de marca au solicitat si fiantarea, de catre Bush si Congres, a acestui razboi, incheiat doar teoretic. Timp de aproximativ doua ore, manifestantii care au dorit sa ia cuvantul au avut acces pe o scena improvizata, pe care se afla un sicriu acoperit cu un drapel. Criticile acestora au vizat, in majoritate, prestatia sefului statului si perpetuarea prezentei americane in Irak. Dupa audierea discursurilor, manifestantii au marsaluit in jurul cladirii Capitoliului.

Proteste fata de razboiul din Irak au fost organizate si in alte zone din Statele Unite, intre care, California, unde numarul demonstrantilor a fost de ordinul miilor. Cele mai ample manifestatii s-au inregistrat in San Francisco si Los Angeles.