Cresterea numarului de trupe din Irak si trimiterea in zona Golfului a unui nou portavion, Patriot, sunt un semnal direct adresat in acest sens liderilor de la Teheran. Statele Unite au acuzat in numeroase randuri Iranul ca saboteaza procesul de stabilizarea al Irakului. Recenta arestare, in Irak, de catre fortele americane a unor diplomati iranieni acuzati ca ar fi membrii unei retele de sprijin a insurgentilor siiti a inflamat atat administratia de la Teheran, cat si noua administratie de la Bagdad. "Iranienii cred ca noi ne-am impotmolit in Irak, ca ei au preluat initiativa, si ca se afla intr-o pozitie din care pot pune presiune asupra guvernului Statelor Unite" a declarat Gates jurnalistilor adaugand ca " in acest moment liderii iranieni nu intreprind nimic constructiv in problema Irakului".

Mai mult, potrivit lui Robert Gates, Iranul incearca sa destabilizeze nu doar Irakul ci intreg Orientul Mijlociu prin intermediul Hezbollah in Liban si al Hamas in teritoriile palestiniene. Gates a reafirmat importanta regiunii Golfului pentru Statele Unite si hotararea de a mentine prezenta militara in acasta parte a globului si in viitor. Totusi el nu a exclus posibilitatea unui dialog cu Teheranul daca acesta va sprijini planul de pace american. "Atunci cand iranienii vor fi pregatiti sa joace un rol constructiv in Orientul Mijlociu, vom fi si noi pregatiti sa ne asezam la masa discutiilor cu ei" a declarat acesta.