Aceasta soli-citare ar presupune o crestere rapida a costurilor razboiului din Irak, intr-un moment cand sprijinul politic pentru acesta a scazut foarte mult, iar Bush cauta noi solutii pentru reducerea violentelor care ameninta sa scape de sub control. Intr-un raport care critica deciziile fiscale ale republicanilor, membrii democrati din cadrul Comisiei pentru alocarea bugetului (House Appropriations Committee) si Comisiei pentru Buget a Camerei Reprezentantilor au subliniat ca legislativul american a aprobat deja 379 miliarde de dolari pentru razboiul din Irak.

"Administratia va solicita probabil un supliment la inceputul anului viitor, care va fi in valoare de aproximativ 100 miliarde de dolari. Cel putin trei sferturi din aceasta suma vor fi pentru ope-ratiunile din Irak", informeaza raportul. Chiar si asa, suma solicitata de Casa Alba va fi oricum mai mica decat cele 130 miliarde pe care le ceruse initial Pentagonul, potrivit unor surse. Fondurile de urgenta, pe care Bush le va cere Congresului la inceputul lunii februarie, se vor adauga celor 70 miliarde de dolari deja aprobate pentru cele doua razboie in acest an fiscal, care a inceput pe 1 octombrie.