Zeci de studenTi iranieni au dat foc unor fotografii ce il reprezentau pe presedintele Mahmud Ahmadinejad si au aruncat pocnitori pentru a intrerupe un discurs pe care il tinea presedintele iranian la o universitate din Teheran. Este pentru prima data cind Ahmadinejad se confrunta cu manifestatii ostile in propria tara. Studentii, care strigau "Moarte dictatorului!", au fost imediat atacati de sustinatorii lui Ahmadinejad. Restringerea dreptului la libera exprimare si la autonomie a universitatilor iraniene a declansat criticile mediului universitar.

Noua rezolutie

Pe linga protestele, deocamdata minore, ale studentilor, regimul de la Teheran se pare ca va avea de infruntat o rezolutie a Consiliului de Securitate, pe care Marea Britanie si Franta intentionau sa o propuna ieri-seara, referitoare la refuzul de a opri imbogatirea nucleara.