Dupa ce povestea spionului care a murit din cauza ca a fost otravit cu poloniu, Alexandr Litvinenko, a facut inconjurul lumii, un polonez stabilit in Marea Britanie, Boguslaw Sidorowicz, a avut ideea stralucita de a-si reboteza micul restaurant pe care il are in Sheffield exact cu numele substantei radioactive: polonium. Vestea despre "noul" restaurant s-a raspindit foarte repede, astfel ca polonezul a inceput sa primeasca telefoane si mii de mesaje pe site-ul personal din multe colturi ale lumii. "Marie Curie a fost de origine poloneza si ea a descoperit poloniumul", a declarat presei Sidorowicz. "In plus, cind eram tinar student, voiam sa-mi fac un grup rock care sa aiba exact acest nume", a mai spus el.