Negociatorul-sef al regimului iranian, Ali Larijani, s-a declarat optimist in privinta negocierilor cu seful diplomatiei europene, Javier Solana. "Discutiile au fost constructive, atat din punctul meu de vedere, cat si al lui Solana. Se poate ajunge la o intelegere. Iata de ce tratativele trebuie sa continue pentru ca rezultatul sa fie cat mai complet", a afirmat Larijani, la capatul a doua zile de convorbiri cu Solana.
Dar, despre ce este vorba? Larijani a propus o suspendare, pe o perioada de doua luni, a programului de imbogatire a uraniului desfasurat de Teheran.
"Iranul pare dispus la o astfel de solutie. Dar, deocamdata, nu ni s-a indicat momentul cand preconizata inghetare ar putea incepe, adica inainte sau dupa deschiderea negocierilor cu Iranul pe marginea acestor oferte", a declarat un diplomat european. Potrivit afirmatiilor sale, "directorii politici ai celor sase state implicate in procesul de reglementare a crizei cu Iranul au analizat toata noaptea de duminica spre luni noile sugestii, incercand sa nu scape nici un detaliu, nici un amanunt care sa apropie solutia dorita", a adaugat acelasi diplomat, a carui identitate nu a fost dezvaluita de agentiile internationale de presa.
"Doua luni nu inseamna nimic", s-a revoltat un alt responsabil de la Bruxelles, amintind ca SUA si aliatii lor reclama o suspendare pe termen lung. Pe acest fundal, Washington si-a reafirmat vointa de a dezbate la ONU sanctiunile impotriva Iranului, in pofida aparentei deschideri afisate de Teheran la acest sfarsit de saptamana. "Trebuie sa avem certitudinea ca suspendarea propusa de Larijani nu este doar o tentativa a Teheranului de a castiga timp", a spus un diplomat american.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iranul s-a lasat convins de UE.