Cu alte cuvinte, din Rusia gazul natural va ajunge in Germania si de acolo mai departe in UE, direct, ocolind Ucraina. Dar pana atunci mai e. Deocamdata este aceasta dilema legata de livrarile pentru anul viitor. In spatele cuvintelor lui Gref se ascunde o adevarata lupta dintre Rusia si UE.

La summitul G8 de la Sankt-Petersburg, din luna iulie, presedintele Vladimir Putin a primit din partea Agentiei Internationale pentru Energie un raport, potrivit caruia, daca Moscova nu ia masuri urgente de reducere a consumului intern, exporturile catre clientii straini va fi serios afectat. Si, implicit, prestigiul Rusiei de furnizor stabil va fi zdruncinat definitiv. Gref nu a facut decat sa confirme aceasta ipoteza. Da, adica, exista o asemenea posibilitate. Si mai departe, citind printre randuri: un adevarat cosmar care, daca nu vom ajunge la un numitor comun, va deveni real.

Altfel spus, interventia lui Gref este santaj - un instrument de lucru folosit des in negocierile de tot felul. Nu, Rusia nu-si va permite sa reduca presiunea in conductele europene. Probabil, va diminua consumul intern. Poate majorand pretul, cum cere UE. Desi e greu de crezut, mai ales ca 2007 este an electoral. Oricum, gaze sunt pentru toti, chiar mentinand actuala cerere interna. Asa au strigat la unison analistii rusi. E suficienta reluarea exploatarii la un singur zacamant!