O treime dintre cetatenii Uniunii Europene nu pot folosi calculatorul, aceasta este concluzia unui nou studiu efectuat de Biroul de Statistica al Comunitatilor Europene. In vreme ce 37% dintre europeni declara ca nu pot folosi deloc calculatorul, 17% sustin ca au numai cunostinte vagi de operare PC.

Cei mai tineri dintre europeni sunt mai bine instruiti in acest domeniu, doar 10% dintre cei sub 20 de ani nefiind in stare sa foloseasca un computer. Aproape doua treimi dintre pensionari au insa aceasta problema.
Cifra variaza si in functie de nivelul de educatie: 96% dintre studenti nu au nici o dificultate in manipularea computerului, pe cand doar jumatate dintre someri declara ca se pot folosi cu usurinta de PC.