Cel mai recent mormant descoperit in Valea Regilor, la Luxor, provoaca dispute in celebra necropola a Egiptului faraonic intre arheologii americani si cei egipteni, la fel cum s-a intamplat in 1922, cand a fost descoperit mormantul lui Tutankhamon.

Micul mormant, numit KV63, adaposteste o mumie regala care a provocat dispute intre arheologii americani de la Universitatea din Memphis si cei egipteni, unii sustinand ca acesta o adaposteste pe vaduva lui Tutankhamon, altii fiind de parere ca au de-a face cu mama acestui rege, informeaza Mediafax.

"Suntem entuziasti dar, in acelasi timp, prudenti", a declarat Lorelei Corcoran, director al Institutului de Arheologie de la Universitatea din Memphis, care crede ca aceasta descoperire este "unica". Pe de alta parte, directorul Departamentului pentru Antichitati din Luxor, Mansur Boraik, estimeaza ca sansele de a avea de-a face cu o mumie regala sunt de 70%.

Recenta descoperire a trei sarcofage mici imbracate in aur, care a fost facuta la sfarsitul saptamanii trecute, intareste aceasta ipoteza. Cel care a facut descoperirea, Otto Schaden, coordonatorul echipei de arheologi americani, este de parere ca mumia apartine lui Ankhesenpamon, vaduva lui Tutankhamon, declarand ca a gasit urme ale numelui acesteia pe una dintre amforele din mormant. Zahi Hawass, presedintele Departamentului pentru Antichitati din Egipt, crede, insa, ca este vorba despre mama lui Tutankhamon, al carei nume nu este cunoscut, si nu de sotia acestuia, care a supravietuit regelui decedat la varsta de 18 ani.