Site-ul 2Spare a publicat recent o lista cu cei mai cunoscuti si inventivi pungasi, escroci si impostori din intreaga istorie a lumii, oameni care stapaneau la perfectie arta inselaciunii si au obtinut, gratie acestui talent, bani si glorie.

Omul care a vandut Turnul Eiffel

Cehul Victor Lustig (1890-1947) este considerat unul dintre cei mai talentati escroci din toate timpurile. Stabilit in SUA in 1920, obtine zeci de mii de dolari din diverse escrocherii, dar cea mai rasunatoare afacere a sa este vanzarea Turnului Eiffel. In 1925, aflat la Paris, el citeste in ziar ca vestitul turn s-a deteriorat si ca are nevoie de reparatii capitale.