Autoritatile germane au decis eliberarea din inchisoare a unui militant al gruparii teroriste Hizbollah, condamnat pentru uciderea unui puscas marin american in 1985, fara a lua in considerare cererea Washington-ului de a-l extrada pentru a fi judecat de un tribunal american, relateaza Reuters.
Statele Unite au criticat decizia Germaniei de a-l pune in libertate pe Mohammad Ali Hammadi, mai ales ca in memoria americanilor mai sunt vii imaginile teroristilor care batjocoreau cadavrul soldatului pe pista aeroportului din Beirut.
Guvernul german s-a grabit sa precizeze ca eliberarea lui Hammadi nu are nici o legatura cu punerea in libertate, acum cateva zile, a germancei Susanne Osthoff, rapita luna trecuta in Irak. "El si-a incheiat sentinta", a comentat Eva Schmierer, un purtator de cuvant al ministerului german al Justitiei. Hammadi a fost arestat in 1987 pe aeroportul din Frankfurt, dupa ce vamesii au gasit explozibil in bagajele sale.
El negat implicarea in uciderea soldatului american, dar a fost condamnat la inchisoare pe viata pe baza marturiei unui martor.
Germania a respins, la vremea respectiva, o cerere de extradare din partea SUA, pe motiv ca in America se practica pedeapsa cu moartea.
Potrivit legii germane, Hammadi a devenit eligibil pentru eliberare dupa ce a executat 15 ani de inchisoare. Hammadi a fost dus in Liban, saptamana trecuta, si s-ar afla in custodia oficialilor libanezi.
Potrivit serviciilor secrete israeliene, Germania a recurs la un schimb de prizonieri in cazul Hammadi-Osthoff, iar cel care a aranjat operatiunea este noul sef al Serviciilor de Informatii de la Berlin (BND), Ernst Uhrlau. Uhrlau a obtinut notorietate internationala prin implicarea sa in negocierile privind schimbul de prizonieri dintre Hizbollah si Israel, dar si pentru ca a esuat in tentativa de a-l gasi pe pilotul israelian Ron Arad.
Agentia Debka subliniaza ca este pentru prima data dupa atacurile de la 11 septembrie 2001, cand un aliat al Americii a cedat presiunilor exercitate de teroristi.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Germania, banuita ca a cedat in fata teroristilor.