Cele cinci persoane au fost chemate in noaptea de duminica spre luni sa opreasca o scurgere de acid fluorhidric diluat, la o uzina de la Hwaseong, la aproximatuv 40 de kilometri sud de Seul, a precizat pentru AFP un purtator de cuvant al grupului Samsung.
Una dintre ele s-a plans de dureri la nivelul gatului si pieptului, luni, si a fost spitalizata. A murit cateva ore mai tarziu.
Celelalte patru persoane, puse sub observatie, au fost externate, a adaugat purtatorul de cuvant.
Acidul fluorhidric este o otrava violenta, care poate afecta plamanii, oasele si sistemul nervos si arde pielea. In accidentul de la Hwaseong este vorba despre o scurgere de doi-trei litri din acest produs. Scurgerea a fost oprita, scrie MEDIAFAX.
"Situatia este sub control, iar Samsung va ancheta asupra circumstantelor acestui accident", a declarat grupul.
Uzina in care s-a produs accidentul fabrica cipuri electronice.
Samsung Electronics este numarul unu mondial in productia si vanzarea de cipuri de memorie, televizoare cu ecran plat si telefoane multifunctionale.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Scurgeri toxice la o uzina Samsung din Coreea de Sud: Un mort si patru raniti.