Cutremurul a avut loc in jurul orei locale 1:15 (4:15, ora Romaniei).

In urma cutremurului, un barbat in varsta de 84 de ani a murit de infarct in pofida sosirii la fata locului a paramedicilor.

Locuitorii localitatilor din regiune au iesit pe strazi de teama alunecarilor de teren iar spitalul Mormanno a fost evacuat..

Conform Institutului de geofizica american (USGS), cutremurul inregistrat la frontiera dintre regiunile meridionale Calabria si Basilicata a avut o magnitudine de 5,3 iar epicentrul sau a fost situat la 6 kilometri sud-est de Mormanno si 14 kilometri vest de Castrovillari, in regiunea Cosenza, scrie MEDIAFAX.

Conform aceleiasi surse, acesta a avut loc la o adancime de 3,8 kilometri.

Mai multi localnici din centrul Mormanno au suferit pagube insa, conform carabinierilor, vor trebui sa astepte cateva ore pentru a le evalua.

"Este multa panica, insa din fericire nu sunt raniti. In centrul istoric sunt cateva case afectate. Ca masura de precautie am evacuat spitalul si incercam sa gestionam situatia cat mai bine", a declarat pentru agentia Ansa primarul Mormanno, Guglielmo Armentano.