National Geographic Channel a anuntat recent ca va difuza filmul documentar "Seal Team Six: The Raid on Osama Bin Laden" pe 4 noiembrie, cu doar doua zile inaintea alegerilor prezidentiale americane, din 6 noiembrie.

Ulterior, reprezentantii National Geographic Channel au primit numeroase amenintari din partea extremistilor musulmani, fapt care i-a determinat sa solicite intarirea protectiei la sediul central al televiziunii din Washington DC, a declarat o sursa pentru New York Post, potrivit MEDIAFAX.

Reprezentantii National Geographic Channel au fost bombardati cu telefoane de amenintare. De asemenea, pe bloguri, extremistii musulmani au avertizat ca toti cei care vor difuza un film precum "Seal Team Six: The Raid on Osama Bin Laden" vor avea probleme.

"Au fost transmise suficiente mesaje de amenintare pentru ca reteaua National Geographic Channel sa fie in alerta cu privire la securitatea sa", a spus sursa citata, care a precizat, totodata, ca in sediul central al National Geographic Channel lucreaza 1.600 de persoane.

Un purtator de cuvant al National Geographic Channel a declarat, insa, ca televiziunea va difuza acest film, "indiferent ce s-ar intampla".

16 noiembrie, Nat Geo Channel - Osama Bin Laden: Finalul

Presedintele Barack Obama a autorizat personal aceasta misiune a comandoului de elita al SEAL care l-a ucis pe liderul retelei teroriste Al-Qaida pe 2 mai 2011, in ascunzatoarea acestuia din Abbottabad, Pakistan.

Presedintele National Geographic Channel, Howard T. Owens, a declarat pentru The Hollywood Reporter ca programarea filmului nu are o motivatie politica. Filmul "Seal Team Six: The Raid on Osama Bin Laden" a fost produs de Harvey Weinstein, un sustinator important al lui Barack Obama.