Sustinut de catre liberali, Zeidan a fost ales cu 93 de voturi, in timp ce contracandidatul sau, actualul ministru pentru Guvernanta Locala Mohamed al-Hrari, sustinut de catre islamisti, a obtinut 85 de voturi, potrivit rezultatului votului, anuntat de catre presedintele Legislativului, Mohamed al-Megaryef, pentru televiziunea libiana.

La sedinta au fost prezenti 179 dintre cei 200 de membri ai Congresului General National libian.

"Ali Zeidan este premier si i se cere sa isi formeze Guvernul in termen de doua saptamani incepand de la data alegerii sale", a declarat Megaryef.

Votul a fost difuzat in direct de televiziunea libiana.

Un fost opozant radical al dictatorului defunct Muammar Kadhafi, Ali Zeidan a fost sustinut de catre Alianta Fortelor Nationale (AFN, liberala). Diplomat de cariera, el a petrecut peste 30 de ani in exil, dupa ce a fugit, in 1980, in timp ce se afla la post la ambasada libiana din India.

El s-a alaturat Frontului National libian de Salvare, o formatiune din care faceau parte opozanti ai fostului regim aflati in exil. Ulterior a parasit formatiunea si s-a consacrat, la Geneva, apararii drepturilor omului in Libia, potrivit MEDIAFAX.

Mohamed al-Hrari, un universitar in varsta de 56 de ani, a fost sustinut de catre islamistii din cadrul Partidului Justitiei si Constructiei (PJC), rezultat din miscarea Fratii Musulmani si din independenti care fac parte sau sunt influentati de diverse curente islamiste.