China urmareste atent situatia din Marea Chinei de Est si "ne rezervam dreptul (de a lua) masuri suplimentare", a declarat Liang Guanglie, prin intermediul unui traducator, in timpul conferintei de presa pe care a sustinut-o alaturi de omologul sau american, Leon Panetta.

"Desigur, acestea fiind spuse, noi speram inca la solutie pasnica si negociata cu privire la acest aspect", a afirmat ministrul, intrebat daca Beijingul are in vedere recurgerea la forta.

Liang, general de armata, a reafirmat suveranitatea Beijingului asupra acestor insule, dand vina pe Tokyo pentru izbucnirea tensiunilor dintre cele doua tari, scrie MEDIAFAX.

Sosit luni seara in capitala Chinei, seful Pentagonului, Leon Panetta, a facut apel la retinere, asa cum a procedat si la Tokyo, in timp ce mii de chinezi demonstrau din nou, marti, in toata tara.

"In ceea ce priveste actualele tensiuni, facem apel la calm si la retinere din partea tuturor partilor", a declarat Panetta. "Nu este in interesul niciunei parti ca situatia sa degenereze intr-un conflict care ar aduce atingere pacii si stabilitatii in aceasta regiune importanta", a spus acesta.