"Nu realegerii", se putea citi pe pancartele manifestantilor care apartineau clasei de mijloc, in Place de Mai, unde se afla sediul presedintiei, si in alte zone din capitala.

Manifestantii, care si-au dat intalnire gratie retelelor sociale, protestau si fata de masurile draconice de control al schimbului valutar, care face practic imposibila cumpararea de catre argentinieni a valutei si complica deplasarile lor in strainatate.

In alte doua orase cele mai importante din tara, la Rosario (300 de kilometri nord) si la Cordoba (700 de kilometri nord-vest), au avut loc manifestatii similare. "Cacerolazos", sau manifestatii in sunet de caserole, raman asociate cu marea criza economica din 2001-2002.

O miscare de intelectuali proguvern numita Carta Abierta (Scrisoare Deschisa) a lansat o initiativa pentru a-i permite lui Kirchner sa fie realeasa din nou peste trei ani dar ea insasi nu s-a pronuntat in aceasta privinta, scrie MEDIAFAX.

Cristina Kirchner a fost aleasa pentru prima data in 2007, apoi realasa in octombrie 2011 cu peste 54% din voturi, dar Constitutia argentiniana interzice un al treilea mandat. Guvernul are majoritate in Congres, dar nu dispune de doua treimi din voturi, necesare pentru a revizui Constitutia.

In octombrie 2013 vor avea loc alegerile legislative de la jumatatea mandatului.