Epicentrul seismului a fost localizat la o adancime de 45 de kilometri si la aproximativ 300 de kilometri distanta fata de orasul Medan, capitala provinciei Sumatra de Nord, la ora locala 7.30 (3.30, ora Romaniei), potrivit USGS.

Cutremurul a fost resimtit timp de un minut in Simeulue, potrivit declaratiilor unui localnic al acestei insule situate la 150 de kilometri est de Sumatra, si care a fost si cea mai apropiata de epicentrul seismului, scrie MEDIAFAX.

"Oamenii au iesit din casele lor in panica. Am resimtit un cutremur violent timp de aproximativ un minut dar, pana in prezent, nu sunt semne de distrugeri", a declarat Abdul Karim, un functionar din Sinabang, capitala insulei Simeulue.