Progrese in lupta impotriva acestui "flagel" au fost, totusi, inregistrate, in principal in urma procedurilor judiciare angajate impotriva traficantilor de catre un numar tot mai mare de guverne, releva raportul, citat de MEDIAFAX.

Dintre cele 185 de tari cuprinse in studiu, doar 33 se conformeaza textelor existente la nivel international care au fost introduse cu scopul de a pune capat traficului de fiinte umane, ca de exemplu Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Intre cele 17 state cu cele mai slabe evaluari se afla Algeria, Republica Democratica Congo, Libia, Coreea de Nord, Arabia Saudita si Siria.

La 1 iunie, Organizatia Internationala a Muncii (OIM) a anuntat ca aproape 20,9 milioane de persoane, dintre care aproape un sfert cu varste pana in 18 ani, muncesc fortat in lume, ocupand posturi care le-au fost impuse prin constrangere sau inselaciune.

Insa, potrivit lui Luis CdeBaca, insarcinat cu lupta impotriva traficului de fiinte umane in cadrul Departamentului de Stat, "alte estimari se apropie de (numarul de) 27 de milioane" de persoane.