Acesti agenti au fost trimisi la cartierul general al Secret Service din Washington, dupa ce au fost suspendati sambata, fiind suspectati ca au frecventat prostituate la Cartagena, in Columbia, unde presedintele Barack Obama participa la summitul Americilor.

Oficialul guvernamental american a adaugat, sub protectia anonimatului, ca acesti agenti de elita au fost plasati in concediu administrativ si le-au fost retrase insignele de securitate, in asteptarea unei anchete privind aceste acuzatii.

Duminica, Obama a declarat ca asteapta o ancheta "aprofundata si riguroasa", avertizand ca ar fi "evident furios" daca faptele - care ar putea implica si o disputa privind plata uneia dintre prostituate - se dovedesc adevarat, scrie MEDIAFAX.

Armata va efectua la randul sau o ancheta si i-a consemnat in cazarmi pe militarii acuzati.

"Suntem jenati", a declarat luni seful Statului Major interarme, generalul Martin Dempsey, in cadrul unei conferinte de presa, explicand ca incidentul a eclipsat o vizita prezidentiala "foarte importanta" in Columbia.

Nici una dintre persoanele implicate - agenti si militari - nu se ocupa direct de protectia presedintelui la sfarsitul saptamanii trecute, dar erau responsabile de o misiune de sprijin, potrivit unui purtator de cuvant al Pentagonului.