Social-democratii (Smer-SD) fostului premier Robert Fico erau creditati in ultimele sondaje cu 39,7% din intentiile de vot, ceea ce le-ar aduce 75 de deputati din totalul de 150, cu un mandat mai putin decat au nevoie pentru a detine majoritatea absoluta.

Ei vor devansa net Partidul Crestin-Democrat (KDH), membru al coalitiei de la putere, creditat cu 10,4% din voturi, adica 20 de mandate.

Formatiunea de dreapta SKDU-DS, membra a actualei coalitii, nu ar urma sa obtina decat 5,1% din voturi, in timp ce la alegerile din 2010 obtinuse 15%, scrie MEDIAFAX.

Ceilalti doi aliati ai sai din Guvernul de coalitie condus de premierul Iveta Radicova, liberalii de la SaS (Libertate si Solidaritate) si Most-Hid, o formatiune care se bazeaza pe minoritatea maghiara din Slovacia, se situeaza cu putin peste pragul de eligibilitate de 5%.