"Suntem extraordinar de ingrijorati in legatura cu sanatatea si viabilitatea euro pentru ca, intr-o anumita masura, suntem expusi", a explicat Dempsey in cadrul unui seminar organizat de Institutul Atlantic Council, cu sediul la Washington.

Seful Statului Major Interarme al armatei americane a reamintit importanta comertului dintre Europa si Statele Unite, dar si "riscurile pe care le-ar comporta dezordinea civica si destramarea Uniunii Europene", scrie MEDIAFAX.


Dempsey nu este convins ca masurile luate vineri de Uniunea Europeana vor reusi sa mentina unita zona euro, avertizand ca o destramare ar avea consecinte grave pentru Statele Unite.

"Zona euro se confrunta cu un risc major. Stiu ca au luat unele masuri cu cei 17 membri ai zonei euro pentru a se alinia mai bine la nivel monetar si fiscal. Dar este neclar, cel putin pentru mine, daca acesta este liantul care ii va mentine", a spus oficialul militar american.