Penele de electricitate si intarzierile din trafic au marcat inceputul unei saptamani dificile penru milioane de locuitori din nord-estul Statelor Unite, in urma ninsorilor de la sfarsitul lui octombrie.

Aproape 1,7 milioane de consumatori din cinci state americane erau in continuare privati de electricitate luni seara, iar oficialii au avertizat ca restaurarea completa a alimentarii cu energie ar putea dura pana vineri, relateaza MEDIAFAX.

Cel putin 13 decese s-au inregistrat din cauza intemperiilor de la sfarsitul saptamanii trecute, care au determinat guvernatorii statelor New York, New Jersey, Connecticut si Massachusetts sa declare stare de urgenta. De asemenea conditiile meteorologice dificile au determinat numerosi locuitori sa-si amane planurile de Halloween.

Presedintele american, Barack Obama, a semnat proclamarea starii de urgenta in Connecticut luni, ordonand acordarea de ajutoare federale, pentru a suplimenta eforturile depuse de autoritatile locale si ale statului.

Reprezentantii companiilor de electricitate au anuntat ca au realizat progrese importante in privinta restabilirii alimentarii cu energie, insa conditiile meteo ingreuneaza activitatea echipelor de interventie.

Autoritatile din Massachusetts si Connecticut au deschis adaposturi speciale pentru persoanele ale caror locuinte nu mai sunt alimentate cu energie.

  • Peste 750.000 de persoane erau afectate de intreruperea alimentarii cu energie in Connecticut, unde au ajuns echipe de interventie din intreaga tara, pentru a ajuta la remedierea avariilor. In restul regiunii, 90.000 de consumatori sunt inca deconectati de la retea in Pennsylvania, 277.000, in New Jersey, 180.000 in New York si 191.000 in New Hampshire, alte mii de persoane fiind afectate in Maryland, Virginia si West Virginia.