Ministerul Afacerilor Externe(MAE) informeaza cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in/din Franta, ca sindicatele personalului companiei aviatice AirFrance au anuntat organizarea unei greve in perioada 30 octombrie - 2 noiembrie 2011, arata un comunicat.

Astfel, o parte din zboruri vor fi anulate, iar o parte vor inregistra intarzieri. Vor fi afectate in principal zborurile cu plecare de pe aeroporturile din Paris – Orly si Charles de Gaulle.

Pentru a evita aparitia unor situatii neplacute pe parcursul deplasarii in/din Franta, cetatenii romani care au programate zboruri cu aceasta companie sunt sfatuiti sa o contacteze, in prealabil, pentru reconfirmarea orarului curselor.