Organizatia pentru drepturile omului a declarat ca descoperirea a fost facuta duminica, la hotelul Mahari din Sirt.

"Am gasit 53 de cadavre aflate in descompunere, aparent fosti sustinatori ai lui Kadhafi, intr-un hotel abandonat din Sirt. Unele dintre victime aveau mainile legate la spate cand au fost impuscate", a declarat Peter Bouckaert, director in cadrul Human Rights Watch.

"Aceasta situatie trebuie adusa imediat in atentia autoritatilor libiene, care trebuie sa ancheteze ce s-a intamplat si sa ii traga la raspundere pe cei responsabili", a adaugat el.


Locuitorii din zona au declarat ca au gasit trupurile neinsufletite saptamana trecuta, dupa incetarea confruntarilor de la Sirt, scrie MEDIAFAX.

Desi orasul a fost eliberat complet abia saptamana trecuta, zona unde se afla hotelul era controlata de combatantii autoritatilor de tranzitie inca de la inceputul lunii octombrie, a precizat Human Rights Watch.

Citeste si: Ce proprietati imobiliare detinea Gaddafi