"Tribunalul a decis sa o declare pe Iulia Volodimirovna Timosenko vinovata (...) si sa o condamne la sapte ani de inchisoare", a notat judecatorul in sentinta sa, care ii interzice de asemenea opozantei sa exercite functii oficiale timp de trei ani.
Timosenko a anuntat ca va contesta sentinta in justitia europeana si a facut apel la lupta impotriva autoritarismului in Ucraina, relateaza AFP.
"Ne vom lupta pentru a ne apara reputatia in fata instantelor europene. Trebuie sa fim puternici si sa protejam Ucraina de autoritarism si de absenta libertatii", a declarat ea, dupa citirea verdictului.
- UE ameninta
Uniunea Europeana a amenintat marti Ucraina cu "consecinte importante" daca fostul premier Iulia Timosenko nu beneficiaza de o procedura in apel echitabila dupa condamnarea sa, in special in ceea ce priveste "incheierea" unui acord bilateral, relateaza AFP.
UE este "profund dezamagita" si daca situatia nu se amelioreaza acest lucru risca sa aiba "consecinte importante", in special in raport cu incheierea acordului de asociere UE-Ucraina, aflat in curs de negociere, a declarat Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.
- "Un verdict fabricat"?
"Acest caz penal a fost fabricat, verdictul a fost fabricat. Ianukovici revine la anul 1937", a declarat ea presei, facand referire la epurarile orchestrate in acel an de dictatorul sovietic Iosif Stalin.
"Procesul si verdictul au fost comandate de Ianukovici si arata slabiciunea puterii", a continuat ea, in timp ce audierea era intrerupta.
"In ianuarie 2009, Iulia Timosenko, fiind prim-ministru (...) si-a folosit autoritatea si prerogativele in scopuri infractionale, comitand acte care depasesc clar drepturile si autoritatea sa", a afirmat marti judecatorul Rodion Kireev, anuntand verdictul dupa sfarsitul procesului, transmite MEDIAFAX.
Judecatorul a inceput sa citeasca verdictul in jurul orei 6.00 GMT (9.00, ora Romaniei), rezumand faptele reprosate acuzatei, care risca sapte ani de inchisoare pentru abuz de putere in cadrul semnarii unor contracte in domeniul gazelor cu Rusia, in 2009.
Magistratul a subliniat ca aceste acorduri au costat scump compania publica ucraineana de hidrocarburi Naftogaz.
"Aceste acorduri au avut consecinte dure pentru Naftogaz, (pierderi) de 1,5 miliarde de grivne", echivalentul a circa 190 de milioane de dolari, a declarat el.
Aflata in arest preventiv de la 5 august, Timosenko este judecata pentru ca a semnat in 2009, fara autorizarea Guvernului pe care il conducea, acorduri cu Rusia in domeniul gazelor, considerate defavorabile Ucrainei.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Iulia Timosenko a fost condamnata la sapte ani de inchisoare.