Schnall l-a intervievat pe fostul presedinte in cadrul unui documentar difuzat de National Geographic la implinirea a zece ani de la atacurile din 11 septembrie. Interviul se refera la numeroase subiecte legate de raspunsul lui Bush la atacuri, transmite MEDIAFAX.
"Se poate vedea in interviu ca presedintele a fost foarte prins de evenimentele din acea zi", a declarat Schnall pentru CNN intr-un interviu difuzat luni. "Era foarte emotionat".
Bush i-a spus lui Schnall ca initial s-a gandit ca un avion mic a lovit unul dintre turnurile World Trade Center. "La inceput am crezut ca a fost un avion usor, iar reactia mea a fost: ori a fost vreme proasta, ori s-a intamplat ceva extraordinar cu pilotul", a declarat Bush in interviu. Dar ulterior seful de personal de la Casa Alba, Andy Card, i-a soptit la ureche: "Un al doilea avion a lovit al doilea turn. America este atacata".
Bush se afla intr-o scoala din Florida, unde participa la un eveniment educational in momentul in care a afoat despre atacuri.
Atacurile de la 11 Septembrie au fost cele mai sangeroase atacuri teroriste din istoria Statelor Unite. Potrivit datelor, 2.993 de oameni si-au pierdut viata in acea zi.
Anula acest, pe 11 Septembrie, America va comemora 10 ani de la cea mai mare tragedie care a lovit Statele Unite.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului [VIDEO] Bush credea ca atacurile din 11 septembrie au fost un accident.