Miercuri seara, sustinatorii i-au cantat "La multi ani" presedintelui, care participa, la Chicago, la o serie de evenimente in vederea colectarii de fonduri pentru finantarea campaniei sale electorale, departe de luptele din Congres.

"Nu puteam visa la un cadou mai bun, inainte de ziua mea, decat sa petrec o seara cu voi", a declarat Obama. El a anuntat ca fiica sa mai mare, Malia, in varsta de 13 ani, va veni din tabara, joi, pentru a sarbatori evenimentul in familie.

Niciun eveniment oficial nu era inscris pe agenda presedintelui american, joi. Intr-un interviu recent, el a evocat faptul ca atinge pragul simbolic de 50 de ani.

"Este evident, am parul un pic mai alb decat atunci cand am fost investit in functie, dar, in afara de acest lucru, ma simt foarte bine", a declarat el, pentru postul public de radio, NPR, adaugand ca sotia sa il ajuta sa treaca acest prag, scrie MEDIAFAX.

"Michelle spune ca ma considera, in continuare, seducator, iar eu cred ca este tot ceea ce conteaza, nu?", a spus el.

Presedintele rus, Dmitri Medvedev a fost unul dintre primii care i-a urat la multi ani presedintelui american joi, intr-un apel telefonic consacrat, de asemenea, discutiilor cu privire la intrarea Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului (OMC).

Obama, nascut in 1961, in Hawaii, isi sarbatoreste ziua de nastere intr-un moment in care cota sa de popularitate este foarte scazuta, opinia publica percepand solutionarea dezbaterii asupra datoriei ca pe o victorie a republicanilor. El se confrunta, totodata, cu o economie care avanseaza lent si cu o rata a somajului ridicata, lucru care ar putea sa-i afecteze campania in vederea realegerii.

www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';if(typeof flowplayer == 'undefined') { document.write(''); document.write('');}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split('.');var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + "." + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape("%3Cscript src='http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_big/40756a9875948c80c38ee9ab4ed62381/"+ cHannel_domain +"' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));