Un purtator de cuvant al talibanilor, Yousuf Ahmadi, a declarat pentru AFP prin telefon ca talibanii l-au desemnat recent pe asasin, numit Sardar Ahmad, sa il ucida pe Ahmed Wali Karzai, scrie MEDIAFAX.

"Este unul dintre cele mai mari succese ale noastre de cand a inceput ofensiva (de primavara). L-am desemnat recent pe Sardar Mohammad sa il ucida (pe Ahmed Wali Karzai)", a declarat Yousuf Ahmadi.

"Sardar Mohammad a fost, de asemenea, ucis", a adaugat el.

Un membru al agentiei de informatii afgane (NDS) a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului, ca Sardar Ahmad era prieten cu Ahmed Wali Karzai.

"El l-a vizitat pe Wali la domiciliul sau. Erau singuri intr-un apartament, a scos pistolul si l-a ucis. Garzile de corp au venit in camera si l-au ucis pe Sardar", a declarat acest agent al NDS.

  • Ahmed Wali Karzai, fratele cel mic al presedintelui afgan Hamid Karzai, a fost ucis, marti, la Kandahar, in sudul tarii, au anuntat autoritatile locale citate de AFP.

Acest barbat controversat, acuzat in special de implicare in traficul de droguri, era unul dintre oamenii cei mai puternici din sudul Afganistanului.

"Putem confirma ca a fost ucis", a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al autoritatilor provinciale din Kandahar, Zalmay Ayoubi.

Potrivit unuia dintre apropiatii sai, Ahmed Wali Karzai a fost ucis in propria casa de una dintre garzile sale de corp, in timp ce primea invitati.