"Reteaua de comunicatii online a organizatiei Al-Qaida a fost temporar blocata", afirma Evan Kohlmann, reprezentantul organizatiei Flashpoint Global Partners, care monitorizeaza activitatile retelei teroriste.

Atacul informatic a avut loc in ultimele zile. "A fost un atac bine coordonat si a implicat folosirea unor metode relativ sofisticate", a explicat Kohlmann, citat de MEDIAFAX.

"Apreciez ca vor avea nevoie de cateva zile sa remedieze daunele si sa repuna in functiune sistemul", afirma expertul.

In urma cu un an, site-urile retelei teroriste al-Qaida au fost vizate de un atac similar.

Presa britanica a relatat la inceputul lunii iunie ca Guvernul de la Londra a atacat un site al-Qaida anul trecut, modificand continutul unor articole referitoare la fabricarea bombelor.