Cautiunea a fost fixata la un milion de dolari, iar depozitul de garantie este de cinci milioane de dolari.

Judecatorul Michael Obus a stabilit plasarea fostului director al FMI in arest la domiciliu si purtarea unui bratari electronice pentru localizare.

Urmatoarea audiere in cazul lui Strauss-Kahn a fost stabilita pe 6 iunie.

Strauss-Kahn a fost inculpat oficial pentru agresiune sexuala, tentativa de viol si sechestrare de persoana, dupa ce a fost denuntat de o camerista a Hotelului Sofitel din New York, transmite MEDIAFAX.

Avocatii lui Dominique Strauss-Kahn au argumentat joi, in instanta, ca acesta este "o persoana respectabila" si nu se va sustrage justitiei americane daca va fi eliberat pe cautiune.

In schimb, procurorii americani argumentau ca Dominique Strauss-Kahn are "motive intemeiate sa fuga" daca va fi eliberat pe cautiune.