"Cred ca in acest stadiu nu putem declara ca al-Qaida a fost invinsa din punct de vedere strategic", a declarat Donilon, intr-un interviu pentru postul de televiziune NBC.
Reteaua terorista "ramane o amenintare pentru Statele Unite, dar am realizat o etapa importanta spre anihilarea ei", odata cu eliminarea lui ben Laden, in urma cu o saptamana, in Pakistan, a precizat el.
Donilon a mai apreciat ca Ayman al-Zawahiri, al doilea in ierarhia al-Qaida, este "departe de a fi un lider", ca Osama ben Laden. Ayman al-Zawahiri este acum "teroristul cel mai cautat din lume", a subliniat el, intr-un interviu pentru CNN.
Potrivit consilierului prezidential, documentele gasite in vila in care un comando american l-a ucis pe Osama ben Laden, in Pakistan, corespund unei "mici biblioteci de universitate".
El a adaugat ca nici o dovada nu permite sa se afirme ca autoritatile pakistaneze stiau unde se ascunde ben Laden, dar a facut un apel la aceasta tara sa ancheteze subiectul.
"Ben Laden a beneficiat de anumite retele de ajutor la Abbottabad", orasul din apropiere de Islamabad unde a fost ucis liderul al-Qaida, a declarat Tom Donilon, in interviul pentru postul NBC, transmite MEDIAFAX.
"Nu avem nici o dovada ca Guvernul de la Islamabad era la curent cu acest lucru. Dar ei trebuie sa ancheteze pe aceasta tema", a adaugat el.
Oficialii pakistanezi "trebuie in acelasi timp sa ne furnizeze informatiile pe care le-au obtinut din resedinta si sa ne permita sa le interogam pe cele trei sotii ale lui ben Laden pe care le-au arestat", a mai spus consilierul.
"Va pot spune sincer ca nu dispun de nici o dovada ca lideri politici, oficiali militari sau din serviciile de informatii ar fi avut cunostinta (despre locul unde se afla) ben Laden", a subliniat el.
Insa "ben Laden se afla in acest oras de sase ani, la circa 50 de kilometri de capitala Pakistanului, Islamabad, si unde se afla o importanta scoala militara", a notat el, adaugand ca "acest lucru necesita o ancheta".
Ben Laden se "ascundea in vazul tuturor", a insistat Donilon, in interviul pentru CNN.
Armata pakistaneza, foarte influenta in afacerile tarii, si-a recunoscut joi "propriile insuficiente in informatii privind prezenta lui Osama ben Laden in Pakistan", tara banuita de joc dublu fata de al-Qaida.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului SUA: Al-Qaida nu a fost inca invinsa.