"A fost luata o decizie pentru inchiderea a opt centrale pana la sfarsitul acestui an, iar acestea nu vor fi in mod sigur reactivate. Restul de noua centrale ramase vor fi inchise pana la sfarsitul deceniului. Japonia ne-a aratat ca in cazul unui eveniment neprevazut riscul este prea mare pentru a continua cu energia nucleara. Este bine sa dezvoltam alte surse de energie intr-o tara civilizata", a spus el.

O renuntare treptata ar afecta profiturile marilor companii de utilitati RWE, E.ON, EnBW si Vattenfall cu sute de milioane de euro anual, noteaza Reuters, potrivit MEDIAFAX.

Comentariile oficialului vin in contextul anuntului de luni al asociatiei industriei energetice din Germania, potrivit caruia tara a devenit un importator net de energie, mai ales din Franta, unde compania de stat EDF opereaza 58 de reactoare.

Becker a fost prezent luni la o conferinta a Agentiei Internationale pentru Energie Regenerabila in Emiratele Arabe Unite.

Cancelarul german Angela Merkel a subliniat repetat ca o decizie privind energia nucleara nu a fost luata, guvernul urmand sa analizeze rapoartele a doua comisii separate, din care una a tinut prima sedinta luni.

"Toate aspectele unei posibile renuntari la energia nucleara trebuie discutate, cantarite si cuantificate", a spus, luni, Merkel, inaintea reuniunii.