"Dupa ce treci de un punct de control unde lucreaza soldati cu caciuli de blana rusesti si pusti de asalt si dupa ce treci peste un pod pe raul Nistru, te intorci in timp in zilele Razboiului Rece", comenteaza jurnalistul Gordon Fairclough, intr-un reportaj pentru Wall Street Journal, publicat in editia electronica de vineri, citeaza MEDIAFAX.

"Regiunea separatista a Republicii Moldova, Transnistria, a adoptat toate elementele unei statalitati in stil sovietic, cu imagini uriase cu secera si ciocanul si Vladimir Lenin", continua jurnalistul.

Acest teritoriu cu aproximativ 500.000 de locuitori, situat la granita Republicii Moldova cu Ucraina, "reprezinta frontiera Imperiului Rus", declarase liderul transnistrean Igor Smirnov, inainte de festivitatile de anul trecut care au marcat Ziua Independentei. "Avem radacini slave. Vom fi intotdeauna cu Rusia", afirmase el.

Vineri, vicepresedintele american Joe Biden va merge la Chisinau, dupa o vizita in aceasta saptamana la Moscova. El va incerca sa promoveze o solutie a conflictului transnistrean care sa mentina teritoriul in interiorul granitelor Republicii Moldova.

"Exista o prea mare distanta intre cele doua parti" (Chisinaul si Tiraspolul), afirma Vladimir Iastrebceak, ministrul de Externe transnistrean, adaugand ca "persoanele care traiesc aici sunt singurele care isi pot decide viitorul".

"Avem un suflet rusesc", spune Oleg Horjan, un membru comunist al Sovietului Suprem (Parlamentul transnistrean), care se opune lui Igor Smirnov. Potrivit acestuia, solutia pe termen lung ar fi "recrearea structurii unificate de state si natiuni care a fost Uniunea Sovietica". "Este ca o operatie pe viu. Ar trebui sa fim impreuna din nou", adauga el.

"Erau campuri goale unde locuiau niste triburi" inainte de sosirea rusilor de-a lungul raului Nistru, spune Dmitrii Soin, membru al Sovietului Suprem. "Cand au venit rusii, au adus civilizatia", adauga el.

"Aici este o istorie de conducere a rusilor", afirma Veceslav Semenov, in varsta de 73 de ani, un pensionar care traieste la Tiraspol. "Nu au fost probleme inainte de perestroika si (Mihail) Gorbaciov", apreciaza el, exprimandu-si revolta fata de fostul lider rus, "vinovat de distrugerea Uniunii Sovietice".

Nu doar persoanele in varsta simt o apropiere fata de Rusia, ci si tinerii, desi acestia sunt mai atenti la problemele economice ale regiunii separatiste, care ii impiedica sa isi gaseasca un loc de munca, potrivit WSJ.

"Sunt probleme economice mari aici. Este greu sa iti gasesti un loc de munca si chiar daca iti gasesti, nu poti castiga destui bani", spune Viktor Zaciukovski, in varsta de 19 ani, care intentioneaza sa mearga in Ucraina, unde are rude, pentru a lucra acolo.