Magistratii au motivat pronuntarea unei pedepse usoare prin lipsa unor antecedente penale, relateaza site-ul Novinite.com.
Plangerea a fost depusa de un jurnalist din cadrul postului nationalist de televiziune SKAT TV, Petar Jekov, care l-a dat in judecata pe fostul presedinte pentru ca l-a palmuit, la 9 septembrie 2009, in timp ce acesta filma un reportaj despre o ceremonie de comemorare a victimelor comunismului, transmite MEDIAFAX.
SKAT TV afirma ca acesta este un caz "emblematic si fara precedent", in care un fost sef de stat bulgar a fost gasit vinovat de o instanta, subliniind ca hotararea este importanta pentru toti jurnalistii, carora le ofera o protectie suplimentara.
La 9 septembrie 2009, Jekov l-a abordat pe Stoianov, in cadrul unei ceremonii, si l-a intrebat unde se simte mai confortabil - intre victimele comunismului sau in resedintele comuniste, mancand si band la aceeasi masa cu ucigasii poporului bulgar.
Stoianov nu a raspuns la intrebare, mergand mai departe. Jurnalistul l-a intrebat, atunci, daca ar "elibera" ceremonia de prezenta sa, declansand furia presedintelui, care l-a lovit cu palma.
Postul de televiziune l-a dat imediat in judecata pe Stoianov.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Fostul presedinte bulgar a palmuit un jurnalist.