Raportul se bazeaza pe dovezi furnizate de cercetatorul Siegfried Hecker, care a vizitat o instalatie secreta, in noiembrie 2010. El a declarat unui Comitet de experti ca centrifugele pe care le-a vazut provin, probabil, de la alte instalatii secrete, se arata in raport, care citeaza diplomati neidentificati. Raportul acestui Comitet, care nu a fost publicat, a fost trimis saptamana trecuta Consiliului de Securitate, transmite MEDIAFAX.

In noiembrie, oficiali nord-coreeni i-au aratat lui Hecker, de la Universitatea din Stanford, o instalatie de imbogatire a uraniului aparent integral functionala, in cadrul complexului Yongbyon. Comitetul de experti, care evalueaza sanctiunile contra regimului de la Phenian, a fost invitat sa realizeze un raport, dupa ce Hecker a informat Consiliul de Securitate asupra vizitei sale, relateaza BBC.

Unii diplomatii au declarat pentru Bloomberg News ca raportul a conchis ca centrifugele si alte echipamente de la reactorul de la Yongbyon au fost folosite, anterior, intr-una sau mai multe instalatii secrete.

Potrivit diplomatilor citati, a caror identitate nu a fost dezvaluita, pentru ca raportul nu a fost publicat, Hecker a spus Comitetului ca este improbabil ca nord-coreenii sa fi produs tot echipamentul. El a declarat ca este mai probabil ca acestia sa fi importat unele materiale si sa le fi asamblat in cel putin un loc secret, dupa care le-au mutat la Yongbyon.

Raportul Comitetului a recomandat inasprirea sanctiunilor, inlusiv blocarea averilor si introducerea unor interdictii de calatorie contra unor oficiali din domeniul nuclear, potrivit informatiilor furnizate de diplomati. Se asteapta ca raportul sa fie facut public catre sfarsitul acestei saptamani. In decembrie, unii oficiali americani si-au exprimat, de asemenea, ingrijorarea ca nord-coreenii ar putea detine mai multe instalatii secrete, in urma unei intalniri cu Hecker.

Citeste si: Conflictul celor doua Corei: Phenianul ameninta cu arma nucleara

SUA pot distruge instalatiile nord-coreene pentru lansarea de rachete