Un bilant anterior anunta noua morti si 30 de raniti.
Accidentul s-a produs in statul Madhya Pradesh, la circa 350 de capitala acestuia, Bhopal, unde un tren de marfa a lovit un tren de pasageri stationat in gara.
"Trenul de marfa a lovit Gwalior Intercity Express, in jurul orei locale 4.00 (2.30, ora Romaniei), in conditii de vizibilitate redusa si ploaie torentiala", a declarat un purtator de cuvant al cailor ferate indiene, potrivit MEDIAFAX.
Politia a precizat ca ploaia torentiala impiedica si activitatea echipelor de interventie. "Noua trupuri neinsufletite au fost extrase din doua compartimente grav avariate, iar 30 de raniti au fost transportati catre spitale din apropiere", a precizat comisarul Rajendra Prasad.
Reteaua feroviara indiana, administrata de stat, asigura transportul zilnic pentru 18,5 milioane de persoane si ramane principal mijloc de transport pentru distante mari. In fiecare an, in India se inregistreaza circa 300 de accidente feroviare, soldate deseori cu sute de victime.
In luna mai, aproape 150 de persoane au murit in urma deraierii unui tren care circula intre Calcutta si Bombay si a lovit un tren de marfa. In iulie, peste 60 de persoane si-au pierdut viata si alte mai mult de 100 au fost ranite in urma unei coliziuni feroviare produse in estul Indiei.
Cel mai grav accident a avut loc in 1981, in statul Bihar, din estul Indiei, unde un tren a deraiat si a cazut intr-un rau, provocand moartea a 800 de persoane.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Accident feroviar in India, soldat cu cel putin 13 morti.