Ministrul francez al Imigratiei, Eric Besson, si secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, au mers marti la Bruxelles pentru a apara politica Parisului in materie de securitate, care include repatrierea romilor aflati in situatie ilegala, relateaza New York Times.

Oficialii europeni s-au intalnit de asemenea cu reprezentanti ai Romaniei, care au ridicat semne de intrebare cu privire la expulzari. Comisia Europeana urmeaza sa prezinte un raport preliminar asupra acestei probleme in decurs de doua zile, citeaza MEDIAFAX.

Oficialii francezi au reiterat marti ca politica Parisului este conforma legilor franceze si europene si nu este discriminatorie. In plus, Lellouche a criticat Guvernul roman, afirmand ca a cheltuit doar 0,4 la suta din cele cinci miliarde de dolari pe care le primeste, anual, de la UE, pentru integrarea minoritatii rome.

Lellouche a cerut, de asemenea, Guvernului roman, sa prezinte un plan care sa includa un calendar pentru o mai buna integrare si care sa se concentreze pe educatie, locuinte, sanatate si instruire.