"Cei care au incredere in mine, sa si-o exprime la urne", a declamat Mubarak in fata partizanilor sai, reuniti, duminica seara, la Cairo, la incheierea campaniei. Luni, cu 48 de ore inaintea scrutinului, nici un comentator, nici macar vreunul dintre cei noua rivali ai presedintelui en-titre, nu au exprimat cel mai mic dubiu ca Mubarak, la putere de un sfert de veac, va castiga si acest examen electoral.

La urne sunt asteptati, azi, aproximativ 32 de milioane de alegatori, dar rata estimativa a participarii reale ramane, inca, marea necunoscuta a scrutinului. Pentru prima data, Mubarak a dus o campanie in stil occidental, lansand promisiuni care ii angajau pe cei care au crezut in ele. Tot in premiera, Mubarak s-a confruntat cu alti candidati, desi era, a priori, ales si reales prin referendum.

Legendarul lider de la Cairo anuntase, in primavara - la presiunea SUA - ca a sosit timpul pentru un scrutin multipartit in Egipt. Totusi, doar sefii de partide au avut dreptul de a se alinia la start, independentii fiind exclusi. In opinia observatorilor, Mubarak nu poate rata victoria. Fost general, care a reamintit ca a "servit patria" timp de 53 de ani, el are acum 77 de ani si ar avea 83 la finele urmatorului eventual mandat.

Formatiunea sa, Partidul National Democrat (PND) domina Parlamentul, dispune de o retea in intreaga tara si controleaza presa guvernamentala distribuita in mii de exemplare. Cotidianele egiptene publica deja agenda post-electorala, mentionand o apropiata vizita a presedintelui francez, Jacques Chirac, desi acest eveniment nu a fost, deocamdata, mediatizat la Paris.