Prima dintre bombe a explodat in interiorul uneia dintre principalele statii de autobuz, utilizata de cei care fac naveta catre si dinspre Bagdad. Se relateaza ca doua autobuze pline cu pasageri au fost incendiate.

Dupa circa 10 minute a avut loc o a doua explozie, la intrarea in statie, intr-o zona aglomerata. Serviciile de ambulanta au intervenit pentru a trata ranitii. In acel moment, o noua explozie s-a produs pe drumul dintre autogara si unul dintre spitalele din apropiere.
Printre victime se numara politisti si personal medical.

Acest triplu atac survine in timp ce liderii politici de la Bagdad s-au reunit pentru a relua negocierile asupra Constitutiei. Ei n-au reusit sa ajunga la un acord inaintea termenului limita de luni si mai au acum la dispozitie mai putin de o saptamana pentru a ajunge la un compromis.

Se spera ca adoptarea constitutiei sa duca la reducerea violentelor. Ramura irakiana a Al Qaida a anuntat deja ca va ataca pe oricine este implicat in procesul de redactare a constitutiei si in referendumul menit sa aprobe documentul.