"Acest barbat a scapat din inchisoare. A plecat. Persoane care i-au facilitat evadarea au fost arestate si vor fi aduse in fata justitiei", a declarat el, fara sa precizeze data evadarii, transmite MEDIAFAX.
Aceasta este prima confirmare oficiala a evadarii lui Ali Lutfi Jassar Ghaoui, condamnat la inchisoare pe viata, la 2 iunie 2009, pentru comiterea acestei crime, care a suscitat emotie atat in randul strainilor, cat si in randul irakienilor.
El nu a aparut niciodata in fata Curtii Centrale Penale din Bagdad, de la inceputul procesului sau in apel, in aprilie 2010. Tribunalul a hotarat, duminica, sa amane sedinta pentru a saptea oara, la data de 19 septembrie.
"Judecatorul a stabilit o noua sedinta la 19 septembrie, dupa ce Curtea Centrala Penala din Bagdad a trimis o scrisoare Ministerului Justitiei, pentru a afla unde se afla inculpatul, la care nu a primit, pentru moment, niciun raspuns", a declarat un avocat al familiei lui Margaret Hassan.
"Potrivit judecatorului, directorul serviciului de transferare a detinutilor a anuntat oficial disparitia acestuia, iar neoficial ca acesta a fugit", declara acest avocat, la inceputul lui iulie.
In fapt, circumstantele evadarii acestuia raman, in continuare, confuze. Ghaoui era detinut in inchisoarea Karrada, in centrul Bagdadului, de unde a fost transferat la inchisoarea Shamshamal (in Kurdistan), apoi la Taji (in nordul Bagdadului), iar ulterior la centrul pentru transferarea detinutilor, la Bagdad.
In timpul ultimului transfer, la 14 mai, sapte detinuti au murit asfixiati, iar alti 15 au fost spitalizati, intre care si Ali Lutfi Jassar Ghaoui. "Probabil ca in timpul acestui transfer a reusit sa fuga", a declarat avocatul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Asasin irakian, evadat din inchisoare.