Nava cu marinari romani la bord, care venea din Bangladesh si se indrepta spre portul pakistanez Karachi, transporta lansatoare de rachete, explozibil si arme antiaeriene, a anuntat sambata politia indiana, relateaza NewsIn.

Ministerele Apararii, Afacerilor Externe si Interne au fost informate in legatura cu respectiva nava, a anuntat comandantul Pazei de coasta.

"Agean Glory", inregistrata in Liberia, a fost incarcata in portul Monrovia din Liberia. Nava a descarcat masini in Chittagong, navigand ulterior spre India. Urmatorul port spre care urma sa se indrepte era Karachi.

Capitanul navei este grec, in timp ce ceilalti membri ai echipajului, 19, sunt originari din Romania, Ucraina si Grecia.

"Ofiterii din port si vamesii au verificat nava si au descoperit ca ea transporta armament, ca lansatoare de rachete si arme antiaeriene, desi nu avea autorizatiile necesare pentru un astfel de transport", au declarat oficialii pazei de coasta.