”In cadrul sedintei au fost aprobate fortele si mijloacele Armatei Romaniei ce pot fi puse la dispozitie pentru misiuni in afara teritoriului statului roman, in anul 2011. Fata de anul curent, in anul 2011 fortele Armatei Romaniei disponibile pentru misiuni externe vor scadea cu 319 militari.”, se arata intr-un comunicatul remis de Presedintie.

In prezent, in teatrele de operatii externe sunt prezenti 1.735 de militari romani, dintre care 1.464 in Afganistan, 144 in Kosovo, 60 in Bosnia si Hertegovina, patru in Irak si 63 in alte misiuni, potrivit evidentei Statului Major General.

Afganistanul primeste 5 politisti romani

Presedintele Traian Basescu a transmis miercuri o scrisoare celor doua Camere ale Parlamentului referitoare la suplimentarea participarii Romaniei cu cinci politisti la misiunea UE din Afganistan, documentul urmand sa fi citit miercuri in plenul Camerei Deputatilor, dar si in cel al Senatului, transmite NewsIn.

Secretarul Camerei, Dumitru Pardau, a precizat miercuri, la finalul sedintei Birourilor Permanente reunite, ca scrisoarea a fost trimisa de seful statului spre informarea parlamentarilor.

Potrivit documentului, fondurile financiare necesare acestei misiuni sunt asigurate de catre UE, in zona de misiune (alocatie zilnica, sporuri pentru munca grea si sporuri pentru risc), in timp ce cheltuielile referitoare la salariile din tara, asigurari, echipare si transport vor fi suportate din bugetul alocat Ministerului Administratiei si Internelor pentru anul 2010.