Vineri au fost date publicitatii detalii noi privind raidul controversat, in urma caruia unele voci au acuzat Israelul de "piraterie" si "terorism de stat" si care a afectat parteneriatul strategic al Ierusalimului cu Ankara. Potrivit noilor informatii, pasagerii care au atacat trupele israeliene ce incercau sa ajunga pe vas tarau trei soldati in cala navei, atunci cand au inceput sa fie trase focuri de arma, relateaza NewsIn.

Un pasager britanic care a fost de fata la raid a declarat ca unii activisti mai pasnici au incercat sa ii apere pe soldatii israelieni capturati de furia celorlalti pasageri, majoritarea turci care ar fi facut parte dintr-o organizatie caritabila islamica acuzata de Ierusalim de legaturi cu extremistii.

Militarul israelian care a ucis sase activisti de pe vasul Mavi Marmara a declarat ca a fost ultimul dintre cei 15 soldati care au ajuns pe vas dintr-un elicopter. El a descris scena de pe punte drept "un camp de lupta".

Identificat, din motive de securitate, drept sergentul S., el a declarat ca, spre deosebire de ce anuntase initial armata israeliana, focurile de arma au inceput la cateva minute dupa ce trupele au ajuns pe punte, pentru ca au fost atacate de "o gloata de mercenari".

In momentul in care a ajuns pe Mavi Marmara, el si-ar fi vazut trei superiori raniti, unul cu un glont in stomac, altul impuscat in picior si al treilea batut pana si-a pierdut cunostinta.

Militarul si-a asumat comanda, si-a desfasurat oamenii pentru a-si apara colegii raniti si a deschis focul asupra pasagerilor acuzati ca ar fi atacat trupele de comando israeliene.

Sergentul crede ca atacatorii erau mercenari pentru ca a descoperit cantitati mari de bani asupra mai multor pasageri ucisi sau arestati. Oficiali israelieni au sugerat ca banii urmau sa fie oferiti Hamas, daca flotila ar fi spart blocada.